Făptelnița contraatacă
Continuăm denazificarea literaturii române cu făptelnițarea câtorva opere ale poetului nepereche
M-am ocupat în trecut cu demascarea extremismului latent într-una din operele fundamentale ale literaturii române - nuvela Popa Tanda - arătând ce vectori virali se pot ascunde sub aparențe relativ nevinovate. Lăsați neamendați, nesancționați, nearestați, aceștia pot contribui la putrezirea fibrei gingașe a societății noastre.
Taman din acest motiv, mi-am propus să mă ocup acum de un alt subiect tabu - așa-zisul poet nepereche și opera sa (orișicât, ceea ce trece drept operă), unde, sub varii pretexte - estetic, filozofic etc. - se ascund grave inadvertențe și grosolane încercări de manipulare a realității faptice.
Bizarii Poporeni sar în ajutor
Cum s-a dovedit a fi o sarcină prea mare pentru o singură persoană, am cooptat ajutorul ONG-ului Bizarii Poporeni, cu o bogată și sofisticată experiență-n detectarea acestor chestiuni și, mai nou, beneficiind de cea mai performantă făptelniță de pe piață.
Făptelnița, pe scurt, este un dispozitiv antrenat pe vaste cantități de date, capabil să detecteze cele mai fine nanoparticule de neadevăr dintr-o frază de intrare dată. Procesul acesta de făptelnițare durează nu mai mult de 10 secunde chiar și pentru cele mai complexe construcții frazeologice.
Cât despre ONG-ul amintit, trebuie să menționez că se află-n spatele celei mai de răsunet întreprinderi făptelnițologice - demistificarea banalei catirinci verbale “Fata fierarului Fănică face fasole fără foc fiindcă focul face fum“. Să extragem întru exemplificare câteva fraze din tratatul lor.
În primul rând, au subliniat imposibilitatea termodinamică a întregului proces:
Declarația că fasolea se face fără foc contrazice principiile elementare ale gastronomiei și termodinamicii. Fasolea, prin natura ei, cere înmuiere, fierbere îndelungată și multă răbdare. A o prepara „fără foc” echivalează cu a declara că fata fierarului Fănică ar fi descoperit energia liberă sau încălzirea prin privire fixă.
În absența focului, se poate invoca doar eventual un panou solar, o plită electrică sau un miracol recunoscut de Patriarhia Română. Din păcate, niciuna dintre aceste ipoteze nu este menționată, iar afirmația rămâne nevalidată.
Au continuat apoi cu analizarea relației dintre foc și fum (ori mai degrabă a modului echivoc în care este descrisă-n textul original):
Aici avem, în sfârșit, un sâmbure de adevăr. Da, focul face fum – dar numai în anumite condiții. Dacă se ard lemne, da. Dacă arzi lemne ude, și mai mult. Dacă arzi cauciucuri la marginea satului, cu siguranță. Dacă-ți arzi nevasta, absolut deloc, deși este ilegal.
Dar, dacă aprinzi gaz metan pe aragaz, focul nu face fum. Prin urmare, afirmația e generalizată abuziv și induce în eroare publicul. Ar trebui reformulată: „Uneori focul face fum, alteori doar căldură”. Din păcate, asta nu mai sună poetic și riscă să nu treacă de comisia de estetică lingvistică.
Așadar, am apelat la cei mai buni fiindcă subiectul o reclamă iar dumneavoastră o meritați. Să purcedem.
Călin (file din poveste)
Vom prelua pentru analiză următoarele versuri:
De treci codri de aramă, de departe vezi albind
Ș-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint.
Acolo, lângă isvoară, iarba pare de omăt,
Flori albastre tremur ude în văzduhul tămâiet;
Pare-că și trunchii vecinici poartă suflete sub coajă,
Ce suspină printre ramuri cu a glasului lor vrajă.
Încă de la-nceput sar în ochi două falsuri grosolane ce fac proașcă bunul simț: codri de aramă, respectiv pădurea de argint. După cum se știe, pădurile sunt alcătuite din copaci, iar copacii sunt alcătuiți din lemn, iar lemnul este alcătui din trei polimeri organici majori: celuloză, lignină și hemiceluloză.
Nici urmă de argint, nici urmă de aramă (sau cupru cum s-ar zice-n lumea civilizată, nefiind cazul aici de-așa ceva). Verdict: cele două expresii propagă idei și elemente imposibile din punct de vedere fizic, inducând ideea că pădurile sunt metalice.
Pe lângă o asemenea silnicie, se-ncearcă inducerea-n mentalul colectiv al ideii că pădurea ar poseda facultatea de-a vorbi ca oamenii - mândra glăsuire - și nu doar atât, ci și că ar face-o mai frumos și mai eficient.
Ținem totuși să amintim, în spiritul adevărului, că arborii nu prezintă guri, doar maxim scorburi și că nu a fost momentan dovedită prezența unor coarde vocale și nici a limbilor în compoziția scorburilor.
Acestea rămân doar defecte statice, fiind utile maxim ca posibilități de adăpost pentru jivinele pădurii, nicidecum ca organe ale vorbirii. Așadar dăm un verdict asemănător: se propagă idei și elemente imposibile din punct de vedere fizic, inducând ideea că pădurile vorbesc. În plus, nu s-a prezentat niciun copac la Comisariatul Vorbei pentru obținerea Autorizației de Cuvinte, deci avem de-a face și cu: instigare la nesupunere civică și propagarea idealurilor fasciste.
Înainte de-a demonta următoarea poezie vom prezenta o construcție mult mai gravă ce nu se limitează doar la simplul neadevăr faptic: văzduhul tămâiet. Nu insist pe demontarea unei așa minciuni sfruntate, orice Om Educat știind că văzduhul nu-i tămâiet, ci doresc să atrag atenția asupra unor silnicii mult mai perverse:
prozelitism religios,
cădelnițarea fără autorizație în spații deschise,
instigare la poluarea mediului înconjurător.
Somnoroase păsărele
Vom reține strofa următoare, aleasă aleatoriu:
Somnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună,
Se ascund în ramurele
Noapte bună!
Nu știu voi, însă pe mine mă cuprinde o mânie fulgurantă parcurgând vers cu vers ceva cu o aparență atât de nevinovată și, pentru ochiul minții ager, un substrat atât de tenebros. Să demontăm vers cu vers abuzul!
Somnoroase păsărele sugerează că toate păsările sunt obosite seara. Ce se-ntâmplă de fapt e că, deși majoritatea speciilor diurne chiar își reduc activitatea-n faptul serii și trec într-o stare ce poate fi antropomorfizată drept somn, există totuși specii ce noaptea abia intră-n tură: bufnița, caprimulgul, cucuveaua etc. Verdict: o generalizare simpatică, însă periculoasă, cu vizibile excepții biologice, îndemnând simultan la o lipsă de vigilență nocturnă ce poate dăuna societății noastre democratice.
Pe la cuiburi se adună continuă monomania personificatoare și declară nici mai mult nici mai puțin că păsările se întorc la cuib ca să doarmă. În realitate cuibul e, de regulă, pentru clocit și pui. În restul anului, multe specii nu dorm în cuib, ci în locuri de înnoptare: în tufărișuri, stuf, coronamente dese, goluri de copac, sub streașini, cuiburi de telegraf etc. Verdict: necesită rectificare.
Prin Se ascund în rămurele se remarcă din nou tendința periculoasă de îndemn la adunare și complotare-n locuri ascunse și secrete, îndemn întărit și de versul anterior, dincolo de caracterul - din nou! - parțial adevărat.
Noapte bună! Astfel se maschează îndemnul contrarevoluționar și-o-ntreagă desagă de jumătăți de adevăruri, cu, ironic, un adevăr banal, probabil menit să coboare-n ridicol valoarea Adevărului de Stat, așa cum este distribuit de Sursele Oficiale.
Luceafărul
Avem aici material să disecăm un an de zile, va trebui totuși să ne mulțumim cu strofa:
Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n casă și în gând
Și viața-mi luminează.
Din start avem niște probleme de trafic cosmic - Cobori în jos, luceafăr blând - provocate de ideea falsă că Luceafărul (în fapt planeta Venus) ar putea să coboare așa nitam-nisam pe Terra. Evident imposibil, deoarece Venus e un corp ceresc aflat la o distanță ce variază de la aproximativ 40 de milioane de km până la aproximativ 259 milioane de km.
Nu coboară, iar mișcarea sa aparentă pe bolta cerească rezultă din configurația orbitei sale, respectiv celei a Pământului. Verdict: astronomic imposibil fără catastrofă planetară. Posibil cod de activare a unor agenți ruși latenți infiltrați în societatea noastră.
Și cum altcumva, mă rog, să coboare Venus, dacă nu Alunecând pe-o rază. Amintesc (înainte să fie și mai multe minți corupte) că razele de lumină sunt fluxuri de fotoni, fără rezistență mecanică. Nu există frecare, nu există alunecare în sens fizic. Verdict: fizica plânge smerită într-un colț mucezit.
Iar dacă primele două versuri erau cum mai erau, ultimele două sunt de-a dreptul catastrofale, întrucât îndeamnă entități dușmane și neautorizate să-ncalce prerogativele deținute exclusiv de stat - a pătrunde-n casă, în gând și-n buzunare este strict interzisă chiar și proprietarilor casei, gândurilor respectiv buzunarelor, dară-mi-te unor terți absconși.
Verdict final
Opera domnului Eminescu se înfățișează ca un vas pentru elemente de manipulare romantică, neadevăruri crase, extremism, instigare la ură și nesupunere, încălarea legilor vorbei și gândirii, exagerări și metafore neaprobate.
Pentru informații corecte vă rugăm să consultați Portalul Unic de Legitimitate și Adevăr, secțiunea Conținut de Ură și Revoltă, accesibila folosind adresa web: https://cur.pula.eu.