Frânturi din viața Bulevardului Continental, perla Bucureștilor

Din realizările unei civilizații în curând dispărute

Bulevardul Continental și cartierul dezvoltat în jurul său s-au format dintr-o veche rezervație unde primii oameni fără simțul umorului, Părinții Fondatori cum s-ar zice, s-au retras voluntar din lumea de Dincolo, dorindu-și un loc propice maximizării adevărului, obiectivității și concreteții faptelor reci.

Pornind de la un atare nobil temei, au creat o comunitate în care umorul nu mai poate răni pe nimeni, una bazată la propriu exclusiv pe cele mai pure și mai perfecte reglementări, un stat rațional într-un stat haotic, un Vatican al omului multiștiințific dezvoltat într-o primitivă Romă a Estului.

Iar când zic la propriu înseamnă că literalmente întreaga comunitate a luat naștere prin simpla emitere a legilor, normelor de aplicare și regulamentelor interioare. Bunăoară:

– Zidul de izolare și apărare, precum și turnurile aferente, au fost ridicate prin Legea Securității Comunitare: odată ce-a fost promulgată de Consiliul Celor Treizeci de Triști zidul s-a clădit singur, menținându-și trăinicia neîntinată până acum;
– Codul Muncii a dat naștere unui număr suficient de locuri de muncă, a făcut ca soarele să zăbovească mai mult la amiază pentru a fi mai mult timp de lucru, iar ca luna să steie mai mult pe cerul nopții permițând o odihnă de calitate superioară și conformă cu normele-n vigoare;
– Prin noul Cod al Familiei oamenii nu mai sunt nevoiți (și nici nu mai este permis) a se reproduce primitiv prin intermediul raportului sexual, ci trebuie doar să compună o cerere către Organele Abilitate, incluzând caracteristicile tehnice ale copilului, numele dorit și, desigur, o motivație temeinică, urmând ca, odată aprobată, părinții să-și primească odrasla prin curier rapid.

Ar mai fi și alte exemple, putem discuta până mâine pe marginea reglementărilor ce fac literalmente Pământul să se-nvârtă, însă trag nădejde că s-a-nțeles ideea de căpătâi ce stă la baza unui asemenea loc novator.

I

Îl aștept acum pe prietenul meu Vafu Tengura, încă mai doarme, am nevoie de câteva indicații de la el înainte de-a o lua la pas pe Bulevard, să văd cum au mai evoluat lucrurile de când i-am călcat ultima oară pavajele sale democratice. Între timp mi-am făcut o cafea și-am reluat lectura ziarului preluat ieri din holul blocului.

Un editorial interesant, semnat de un titan veteran al presei de calitate, veritabil coș de gunoi fără capac, anume Petru Petruț Petruțel Petriconne al Patrulea – jurnalist, analist educațional, profesor analist, profesor jurnalist, profesor educat, analist profesoral: dânsul, fiind înjurat pe internet, deplânge lipsa de bun simț (în circumstantiae aggravantes atunci când un jurnalist de calibru are de suferit), o privește ca pe-o-ncălcare a datoriei civice și, drept consecință, cere intervenția fermă a miliției, somând simultan pe toți cei ce-l cunosc pe-agresor să-i dezvăluie adevăratul nume sau măcar să ofere indicii relevante.

Este atât de serios și supărat încât repetă expresia asemenea atitudine trebuie taxată crunt nu mai puțin de o sută douăzeci și șapte de ori, iar îndemnul să intervină miliția de urgență de peste două sute zece ori. Interesant, nu? Asta da civilizație, nu ca la noi, un adevărat vest sălbatic unde oricine poate vorbi liber aproape orice!

Păstrând linia, am să reproduc verbatim bucăți dintr-un articol legat de-o nouă lege anti-fascism, anti-nazism, anti-legionarism și, în general, anti-primitivism, tușită de strălucitul deputat și filtru de cafea înfundat Nummularius, îndelung lăudată corespunzător în ediția curentă a Praf de Adevăr:

Avem în mâinile noastre o splendoare de lege, una ce strălucește și-n sclipitorul nostru cadru legislativ: Legea Nummularius! Un veritabil talisman al rațiunii moderne, menit să lumineze cărările bătătorite ale birocratiei și să ocrotească cetățeanul de funesta libertate de a gândi cu propria minte. Oare cum de-am putea viețui fără textul său limpede, dictându-ne cum să respirăm, cum să ne îmbrăcăm și, desigur, ce să gândim despre politică?

Să începem cu minunăția cea dintâi: articolul care interzice pe deplin utilizarea semnului de întrebare: Oricine îndrăznește să pună întrebări despre aplicarea acestei legi (ori întrebări în general) va fi imediat clasificat drept dubios și trimis la cursuri obligatorii de recunoaștere a Adevărului de Stat. După cum știm, mulțumită strălucitelor studii științifice, întrebările nasc îndoieli, iar îndoielile… probleme de Stat. Iar dacă nu e bine pentru Stat, cu siguranță nu va fi bine pentru cetățeni. (…)

Dar combaterea supremă se găsește în articolul dedicat cenzurii constructive: orice critică neaprobată-n prealabil poate și va fi considerată insultă adusă progresului național, autorul său dușman al unității colective și pedepsit cu 15 ani de pușcărie. Se acordă un plus de 5 ani de pușcărie dacă fapta este însoțită de ironie și de zâmbet amar. Este, așadar, un mare pas înainte pentru armonia socială: toți gândim la fel, vorbim la fel și știm că doar Legea Nummularius ne poate elibera de povara libertății. (…)

Alte pedepse prevăzute de lege sunt:

– dacă inițiatorul legii visează urât noaptea, atunci 27 de cetățeni vor fi aleși aleatoriu și vor petrece 5 ani de zile în tabere de reeducare;
– pedeapsa pentru zâmbetul sincer ori în afara evenimentelor oficiale obligatorii este ridicată de la un bagatelizant 5 ani la 10 ani;
– fapta de-a te uita urât la stele va fi pedepsită cu 25 de ani de închisoare;
– declarațiile pesimiste se taxează cu 10 000 lei și 3 ani de pușcărie.

Dar iată că se trezi si Ravafael și-mi tulbură interesanta lectură. Era grăbit. Îmi dădu indicațiile dorite și plecă pe fugă, nu înainte de-a-mi înmâna o mapă cu întregul complex legislativ al Continentalului, onorând o rugăminte ce i-o făcusem în ajun.

II

Îmi făcui un duș cu o cantitate de apă egală cu o cană de ceai – atât cât este reglementar – și părăsii apartamentul. Mă-ntâlnii pe scară cu vecinul din stânga, domnul Rakhat Lakoor, un britanic dintr-o veche familie de duci și conți ai Albionului, unul din cei doi prezenți în blocul Engels-20, alături Phut Kaprankhur, amândoi reputați ingineri. În fine, domnul Lakoor mă salută-n stilu-i clasic: Hellu, I am brittish engineer, how may I help you? Apoi dispăru până s-apuc să spui ceva. Ce tânăr politicos!

Și nici măcar nu este singurul, la etajul de sub Vafu locuiește un doctor extrem de talentat, Ahmad Bumbardiyh, un german cu rădăcini în vremea lui Ludovic Bavarezul și-un teasc de studii la Sorbona. Circulă nenumărate legende pe seama sa, cum ar fi, bunăoară, c-a aruncat întreaga Sorbonă-n aer cu inteligența sa superioară și ideile revoluționare avansate cu deosebită ușurință.

Ar mai fi dintre vecinii de seamă nobilul francez, parizian pur-sânge, profesorul universitar Didier Banaan Quantavius Transmanlik Mytilenius, om modest, cărturar, erudit desăvârșit, de-o aleasă cultură, având mereu la purtător nu doar un vocabular impresionant de peste zece cuvinte, ci și cele mai alese maniere.

Mai pe scurt, toate blocurile sunt pline de indivizi de calitate, toți până la unul intelectuali rasați. Ar trebui să știți asta deja, întrucât li s-a dus faima prin toată barbara Românie chipurile Normală. Ce pun totuși rămășag este că nu știți de unde provin denumirile blocurilor de pe Continental.

Vedeți dumneavostră, sunt denumite în cinstea marilor teoreticieni și practicieni ai democrației și drepturilor omului – pe scurt, ai valorilor continentaliene în general: Marx, Engels, Lenin, Stalin, Mao Zed etc. Dacă Dincolo, adica în lumea sălbatică din afara cartierului Continental, trec drept criminali atroce, aici le este rezervată recunoștința veșnică și sunt apreciați corespunzător.

Uitați, à propos, ce splendoare-i blocul din stânga mea, Marx-15, ultimul din cea mai nouă serie de locuințe. Oare bănuia Maestrul că-i va reveni povara gloriei eterne dintr-o simplă cărțulie scrisă la beție, ajunsă între timp Mit Fondator al societății continentaliene? Spuneți și voi, așa-i că-s nebănuite căile lumești sau ce?

III

Să revenim acum la propriu cu picioarele pe pământ și să admirăm zenitul excelenței planificării urbanistice puse-n operă de cele mai strălucite creiere incluzive de pe Continental. Arhitecții chiar s-au depășit pe ei înșiși, chiar au făcut o treabă bună și chiar merită cele mai dinstinse onoruri.

Astfel, traversând strada pe trecerea de pietoni vopsită-n culorile curcubeului în loc de ternul și retrogradul alb standardizat în Restul Lumii, putem remarca o foarte mare grijă atât pentru oameni cât și pentru ceilalți.

Până și băncile, banalele bănci stradale folosite pentru minutele alocate de Stat odihnei sunt elemente de conștientizare și distribuire a justiției sociale: fiecare bucată este dotată cu afișaj digital și unitate prevăzută cu inteligență artificială pentru detectarea pronumelor persoanelor găzduite. Dacă proumele detectat (el/ea, xe/xem etc.) nu se potrivește cu cel configurat pentru banca respectivă cetățeanul are două variante: fie schimbă banca, fie schimbă genul.

Între bănci există f… utu-i, m-am împiedicat. Se pare că mi s-a rupt șiretul, ceea ce este ciudat, întrucât am șireturi noi la ambii pantofi. Am luat șiretul rupt și m-am îndreptat spre cel mai apropiat Științomat, am depus în cuva analizorului șiretul rupt și-am întrebat: de ce s-a rupt? Științomatul pocni, trozni, beculi, scanteie și răspunse:

Sper că mesajul meu vă găsește bine! Din dovezile depuse și din studiile studiate rezultă că șireturile dumneavoastră au eșuat din cauza schimbărilor climatice, de altfel cea mai frecventă cauză a ruperii șireturilor. Statistică doveditoare: 35 de șireturi rupte din cauze climatice dintr-un total de 30 de șireturi rupte. O zi tovărășească vă doresc!

Excelent aparat! În tot cazul, ce voiam să zic este că între bănci există fântâni egalitariene și gender-zoned, dotate fiecare cu 72 de robinete, mai reprezentative fiind:

– Robinetul Ecologic, având apă filtrată prin cărbune fotonic, cu arome de Ylang-Ylang și Patchoulli;
– Robinetul Neutru, unde curge apă cu PH-ul reglat dinamic în funcție de cele mai noi tendințe-n materie de wellness;
– Robinetul Empower, apa fiind programată cu mesaje de solidaritate față de grupurile subreprezentate;
– Robinetul Opresiv, unde se găsește apă incoloră, inodoră și insipidă, pur demonstrativ, este interzis consumul acestei ape întrucât poate cauza 5 ani de pușcărie.

Am obosit tot plimbându-mă prin această minunăție de cartier și, pentru a mă-ntoarce la prietenul meu, am coborât în subterană pentru a lua Mini-Metroul. Accesul se face prin intermediul unor Cabine de Samokritika: înainte de a intra, călătorul e invitat să-și scaneze actul de identitate și Modulul de Control Acces îi verifică ultimele 72h de postări pe rețelele sociale.

Dacă s-a exprimat vreun CPO (Comentariu cu Potențial Ofensator), va primi 30 de minute de auto-reflecție într-o zonă izolată, cu lumini calde, muzică ambientală și bastoane colorate. La final va trebui să completeze un COA (Chestionar Obligatoriu Autocorectoriu) în vederea stabilirii eficienței procedurii de îndreptare morală.

Cum nu mai am rețele sociale, am primit foarte ușor dreptul de călătorie. M-am făcut confortabil într-un colț al vagonului și chiar ațipisem de zece minute când trenul s-a oprit brusc, luminile s-au stins lăsând loc celor de urgență, iar o voce metalică inundă incinta: Control Inopinat! Control Inopinat!