Homo Delatorius
Sensul vieții e delațiunea
Nu știu ce pasiuni are fiecare, dar ale mele – permiteți-mi să mă prezint: Cetățeanul European nr. 32123, la dispoziția dumneavoastră – sunt să compun sesizări. Bunăoară, iată ce am mai înaintat către autoritățile competente:
Un ziar local a menționat că mașina implicată într-un accident era condusă de o femeie. Solicit sancțiuni pentru introducerea genului într-o poveste cu tablă îndoită.
Un vecin a spus doamnelor și domnilor la ședința de bloc, excluzând alte posibilități ontologice.
Un barista de la o cafenea n-a cerut certificatele verzi tuturor clienților, a manifesat o atitudine refractară față de știință când l-am întrebat de ce, așadar am sunat personal Ciuhapul-Minune și l-am pârât;
Un vânzător mi-a urat o zi bună, presupunând că ziua poate fi bună în mod obiectiv, observabil și măsurabilă științific.
Cineva a spus că pe vremea lui era mai bine, fără studiu comparativ, metodologie sau aprobare.
O reclamă la detergenți arăta o femeie spălând rufe. Le-am imputat șatrapia patriarhatului și-am invitat un grup de muieri sterpe, independente, în relații stabile cu pisici, să dea lecții oamenilor cu familie despre cum să-și conducă gospodăriile.
Un comentator pe Interneți a folosit ironia fără etichetă de avertizare.
Un articol nu avea suficiente note de subsol pentru a-mi proteja emoțiile și pielea lesne vătămate de cuvinte. Da, tovarăși, cele mai noi studii științifice dovedesc fără tăgadă că te poți tăia-n cuvinte mai ceva ca-n lama de ras.
Cineva a râs într-un context serios, relativizând gravitatea formularului în cuadruplu exemplar.
Un bărbat a explicat ceva cu ton profesoral. Faptul este suficient în și prin sine.
O glumă nu a fost amuzantă pentru mine, deci probabil e periculoasă pentru alții.
Un titlu era ambiguu și m-a obligat să gândesc. Am petrecut două săptămâni la reanimare. Solicit daune.
Un cetățean a pus o întrebare
în loc să raporteze direct.Un articol nu cita experți agreați suficient de des, nici suficient de mulți.
Un om a avut o opinie înainte de a primi una trecută prin fluxul complet de validare.
O statistică era prezentată fără să-mi confirme convingerile preexistente.
Un vecin a respirat aer fără acordul comunității și fără avizul asociației de proprietari.
Cineva a rostit negru în public și nu s-a ostracizat de bunăvoie numaidecât.
Un text ofensiv a fost publicat fără ca însuși autorul să-l raporteze preventiv.
Vecinul meu n-a permis accesul făptelnițatorilor în locuință.
Doar azi.
Dar tu, tu când ai făcut ultima reclmație? Și de n-ai făcut neam niciodată, părinții tăi știe? Fii un avertizor de integritate pentru o societate liberă și civilizată! Toarnă-ți aproapele ce vrea mai mult și trage-l înapoi!


