O scrisoare găsită într-o noapte la Palat

Când cetățenii scriu, Președintele răspunde; iar când îi mănâncă, dânsul îi și scarpină

Seara tocmai se-nfiripa. Într-una din camerele Palatului s-au strâns Președintele și câțiva apropiați din cercul lui interior: Jean Basculă și Tony Fadromă de la Serviciul de Protecție Probabilă (SPP) și Macarie Ureche zis Ascultătorul, de la Serviciul pentru Relativizarea Informațiilor (SRI).

Președintele are câteva seri libere de la stăpân, Împăratul Prenadez, care probabil petrecea clipe de calitate cu soțul său, deci o bună vreme n-avea să-i streseze cu ordine sâcâitoare și general-imbecile.

– I –

– Fadromă, adă o scrisoare de la cetățeni să ne distrăm! Trag nădejde că nu s-au putut abține și-au scris mult!
– Acum șefu, avem de-unde-alege c-o dat logoreea-n ei, tot felul de paiațe infantile s-au trezit cu opinii și idei, ne-ajunge cât pentru zece Iliade pe zi!
– Și Fadromă …
– Ordonați!
– Bagă-le mai întâi în Computerul Alegător Complet Automat (C.A.C.A.) și lasă-l pe el să vedem ce scuipă!
– Înțeles! Și dădu să plece iar…
– A, Fadromă…
Tony se opri și așteptă, probabil o tâmpenie, era obișnuit deja cu neroziile Minții Prezidențiale.
– Fadromă, e complet aleatoriu, da? Știu cu matematica și-mi pot da seama dacă mă păcăliți!
– Dom’ Președinte, pe ochii mei, e complet aleatoriu, eu știu că știți cu matematica, furnizorul știe că știți cu matematica și că eu știu că știți cu matematica, acum știți și dumneavoastră că știu că furnizorul știe că știu că știți cu matematica!
– Fadromă ești obraznic, plimbă’ ursu și-adu scrisoarea!

Președintele se foi un pic în fotoliu ca un delfin obosit de prea multă democrație și-l strigă pe Macarie:

– Ureche!.. Ureche, asculți?
– Tot timpul și pe toată lumea, șefu’!

Președintele simți un ușor fior pe șira spinării, dar continuă:
– Ureche, scribii noștri cei mai buni, Lipicieanu și Preșu sunt aici? Va trebui să și răspundem.
– Nu, se ocupă să-l tămâieze pe Monos… ăăă, de tovarășul Prim-Ministru!
– Ce le-o fi dat mă să mănânce și-ăla că nu mai mântuiesc cu periatul de vreo șase luni încoace?!
– Aș putea să vă spun exact, să știți… Am și poze, prima-ntâia!
– Altădată, poate… aaa, Fadromă, ai venit cu scrisoarea și încă una top din câte văz (avea Bulina Roșie, ceea ce însemna Scor Naivitate 100%).

Fadromă iradia de plăcere, avea să fie o seară de pomină:

– Top paratop, El presidente de mi corazón, Basculă hai și tu să ne distrăm. Scoate și trotilul de scandal și schimbă draima caseta aia cu Vara că suntem în faptul iernii… Pune-o pe-aia bună din Arhiva Interzisă.

Basculă se execută fără să clipească, schimbând caseta. Pe fundal icnea o melodie de 3 Sud Est trasă featuring Andre după o noapte-mpreună pe legale ieftine, ceva ce nu ar fi trebuit să existe într-o lume sănătoasă, dar în Palat se pot întâmpla fenomene macabre de care până și Zona Crepusculară s-ar feri.

– II –

Pentru a putea apela la serviciile informatice oferite de A.I.-ul prezidențial, Tony Fadromă conectă cablurile lui C.A.C.A. la ecranul din Sală. Ecranul prinse viață cu o explozie de lumină albăstruie ce amintea de bătrânul Norton Commander. Primul lucru afișat fu:

C.A.C.A> FADROMĂ, MI-E SETE, DAI ȘI TU CEVA?

Președintele se uită furios și descurajat la Tony:

– Nu s-a-mplinit luna și-ai făcut și din ăsta un alcoolic? Ălalaltul a ajuns atât de prăjit încât l-am exportat direct cancelar în Germania.

Fadromă ridică din umeri a Ce vrei, șefu?, ieși repede din încăpere, deschise portul pentru debug, și vărsă trei măsuri de palincă. C.A.C.A. trecu-n modul overclocking, cârâi satisfăcut din ventilatoare și-afișă:

C.A.C.A> EȘTI BĂIAT VALABIL, FADROMĂ

Tony reveni, apucă scrisoarea și-și drese vocea. De obiei el citea și adnota-n timp real Scrisorile Cetățenești. Jean Basculă se rezemă de perete ca un veritabil dulap cu opinie, iar Macarie Ureche își extinse antenele, dispus ca de obicei să asimileze și catalogheze totul, operațiuni intrate deja-n reflex, deschise laptop-ul, un Electro-Aparataj Black-Ops 5000, model personalizat și căută dosarul madamei ce-a expediat misiva, în caz că.

– III –

– Șefu, deschise Fadromă, am trecut-o și pe la băieți, au tradus-o din Civic-Script Liniar în Română, cică să înțelegeți mai bine.

Președintele dădu din mână plictisit:
– Tony, eu abia citesc în Română, dă-i drumul!

Basculă se desprinse de perete cât să regleze butoanele combinei audio marca Susurul Carpaților pentru a reproduce acea atmosferă de ședință informală în discotecă rurală ce plăcea atât de mult tuturor când se citeau scrisori. Era neîntrecut la asta. Fadromă scoase din mapă traducerea.

– Începem sfielnic: cetățeanca zice Bună ziua, domnule Președinte.
– Am citit destule debuturi cât s-adulmec furtuna după vânticel. Un fel de Dragă Moșule, iar n-ai adus ce-am vrut, murmură Președintele cu sufletul îmbâcsit, altminteri neimpresionat.

Tony Fadromă continuă amuzat, materialul era de calitate:
– Cică primele 200 de zile au fost o dezamăgire cruntă.

Macarie Ureche își dădu ochii peste cap:
– Previzibil. Toți încep cu dezamăgire cruntă. Avem dosar cu multiple modele-șablon redactate încă de pe vremea #Rezist. Pot să vi-l arăt, e identic cu alți 400 de cetățeni.

Președintele izbucni. În râs:
– Asta e varianta politică a replicii Nu ești tu când ți-e foame. Să ciocnim pentru 200 de zile, băieți! Ce frumos rotunjesc oamenii dezamăgirile, de parcă-s mărturiile alea de ciocolată bio vândute la preț de kilogram. La drept vorbind, nici eu nu știu ce am făcut fix în alea 200, și eram acolo! Voi știți, ă? Basculă, tu știi?
– Șefu, eu am fost treaz doar vreo 10…
Președintele-și aminti că nici el n-a fost treaz prea mult, făcu semn lui Tony să continue…

Fadromă, citind mai departe, cu o voce didactică:
– Zice că v-am votat în multe multe ocazii.
Președintele se scărpină la fund și trase o bășină duduitoare:
– Aha. Aici vine datoria morală. Vinovat prin vot repetat. Când aud v-am votat simt mereu că trebuie să plătesc trei rate și să montez o chiuvetă. Ureche, ce ne poți spune despre ea?
– Pare genul care-ți amintește că ți-a împrumutat un pix în clasa a IV-a;
Basculă aprobă din cap:
– E limbaj de om care vrea discount la Stat.

Fadromă, imitând stilul corporatist-dezamăgit:
– Cică nu mai știe pe cine reprezentați.
Toți, în cor:
– Ia uite, filozofie!
Apoi Președintele:
– Ha! Nici eu nu mai știu uneori. SRI știe? Ureche, tu știi?
– Sigur, dar nu cred că vreți răspunsul complet, că e prea lung pentru o singură seară, răspunse Ureche îndepărtând o scamă imaginară de pe mânecile sacoului.
– Atunci las-o așa, acoperită de-un nor gros de ficțiune. Misterul face parte din farmec, răspunse Președintele excavând ceva în Nara Dreaptă.
– Mai zi din cobză, Tony!

– Pornind de la legea care pedepsește limbajul și organizațiile extremiste…
– I-auzi, am cumva ITP-ul scadent la democrație și nu știu eu? Un fel de Domnule președinte, vă rog să suiți pe rampa valorilor, cred că vă scapă democrație pe la culbutori.

Interveni și calculatorul:

C.A.C.A> FADROMĂ, ZI-O ȘI PE-AIA CU COABITAREA!

Fadromă răsfoi:
– Da, da, da, acum vine partea cu PSD-ul. Zice că s-ar părea că coabitați.
Jean Basculă slobozi o rafală de râs grosolan:
– Ăsta e momentul când omul țipă: Ai prieteni noi și nu-mi plac!

Președintele, vădit mulțămit de acest divertisment de foarte bună calitate:
– Coabitare? De parcă e vorba de două pisici care au acceptat, cu mari eforturi morale și emoționale, să împartă aceeași tavă cu apă.

– Apoi Recorder. Cică acum că au făcut reportaj, să acționați.
Președintele ridică tonul teatral:
– Normal! Când apare Recorder – apropo, Ureche, excelentă operațiunea, felicitări – brusc toată lumea vrea să acționez. Dacă venea o comisie serioasă, nu zicea nimeni nimic. Dar dacă vine un nene cu GoPro-ul, gata, ești obligat să salvezi țara înainte de pauza publicitară.

Macarie Ureche, imun la lingușeli, înșurubă:
– În mod cert trebuie să mergeți la CSM să păreți activ. Nu neapărat să faceți ceva, doar să păreți.
– Și să fac ce acolo? se miră Președintele. Să mă uit cum se ceartă magistrații pe scaune? Nu. Mulțumesc. Acolo e vibrație de înmormântare combinată cu ședință de bloc.

Fadromă încheie:
– Zice anatemizant: dacă continuați așa, nu vă mai votez, apoi finalul e clasic: Aștept un răspuns. Adică omul, dacă nu s-a amăgit azi, se poate amăgi mâine.
– E gestul suprem de răzbunare democratică: nu-ți mai dă inimioară la postări, zise Ureche amuzat. Bănuiesc că semnează cu Mulțumesc, așa-i?
– Într-adevăr, mustăci Tony.

Președintele se lăsă pe spate, pe deplin satisfăcut:
– Bine băieți… acum că am citit scrisoarea, hai să pregătim și Răspunsul Prezidențial. Dar atenție! Să fie patern, puțin tăios, puțin disco. Femeia să creadă c-o cert cu drag.
– Fadromă, te ocupi tu? Că doar tu știi să scrii – Jean nu știe decât să petreacă, iar Ureche doar s-asculte – dar vezi să nu faci iar să pară că beau la birou, deși…
Se uită spre Basculă:
– Jeane, adu niște borviz… întărit. Că simt că vine greu răspunsul.

– IV –

Tocmai se pregăteau să compună Scrisoarea Oficială de Răspuns, când Sistemul avertiză disperat:

C.A.C.A> ȘASE, IAR VINE ĂLA!

Nici nu termină de-afișat mesajul că ușa se și deschise fără să bată. Intră Luigi Foraibăr. Un individ suplu, îmbrăcat într-un costum lucios, verde-sticlă, cu o servietă în mână ce poate ascunde:

– fie documente secrete;
– fie două sandvișuri cu parizer;
– fie ambele și ceva ilegal pe deasupra.

Luigi își trage aer în piept teatral și spune cu vocea lui pițigăiată dar ambițioasă:
– Am venit pentru scrisoarea doamnei cetățean! Trebuie contra-semnături! Trebuie ordine! Trebuie comisie! Trebuie principii! Trebuie să facem o comisie pentru comisie!

Tony Fadromă, în colț, îl ia-n răspăr:
– Da’ ce treabă ai tu, mă, cu scrisoarea? Ai venit pe abonament promoțional?

Președintele:
– Fadromă! Se opri vreo trei secunde și-i șopti: dar bine i-ai zis.
– Foraibăr, mai ai altceva-n servietă? Hai zi ca să nu dai buzna încă o dată.

Luigi își drege vocea și ridică servieta verde:
– Dacă tot suntem la capitolul inițiative civice… Propun înființarea unei Comisii pentru Studiul Victimelor Barbutului.

Jean Basculă, vizibil iritat:
– Ce să studiați? Modul în care se aruncă zarul? Fizica ilegalității?
Foraibăr, făcându-se că nu prinde bădărănia:
– Barbutul este o tradiție națională neinstituționalizată. Trebuie să aflăm: De ce se joacă noaptea? De ce se pierde mereu mai mult decât se câștigă? De ce se fugărește lumea după ce se pierde? Ce rol joacă lumina de neon în rezultatul zarului? Și cel mai important… cum putem fiscaliza activitatea?

– Ăi fi vrând poate să-l facem sport olimpic au măcar balcanic?! înțepă Tony.
Luigi, sincer:
– Dacă se poate, da.

Președintele își sprijină disperat capul în palmă. C.A.C.A. analizează propunerea din proprie inițiativă:

C.A.C.A> BARBUT = POTENTIAL 20% PIB.
C.A.C.A> INPUT LUIGI RELEVANT. SURPRINZĂTOR.
C.A.C.A> RECOMANDARE: IMPLEMENTARE PILOT LA OBOR

– Așa este, ăia au deja date istorice, se lumină brusc Președintele. Foraibăr, sunt impersionat, mergi la la Monosprân… ăăă, la Primul Ministru și vezi ce puteți face. Zi-i că-l rog eu mult. A, Ureche, ia niște poze de la dosar și include-le-n propunere, în caz că face nazuri și smucește lanțul iar.
– Altceva, Foraibăr?

– Nu, să trăiți, eu mă retrag. Până mâine.
Și ieși fericit.

– V –

– Mă rog, compunem și noi răsp…

Dar Președintele fu iar zăticnit de ușa trosnită de perete. Ana Passionaria. Din nou. De când a luat 6% la Primărie nu mai scăpau de ea. Toți la unison își proptiră palmele pe frunte.

– Bunăăă! Ce faceți, dragilor? Pe Marx, am auzit c-aveți ceva scrisoare fermecată și… am venit să mă aflu-n treabă. Adică, să ajut, desigur.
– Am chiar și o idee genială, adăugă fluturând un dosărel mucezit.

– Zei nemuritori! se auzi-n cor.

Ana bate cu dosarul pe masă, convinsă că va schimba istoria:

– Stimați colegi, viitori susținători, dragi privitori imaginari… Am decis: la următoarele alegeri voi candida din nou! Dar fiindcă nu mai am răbdare până atunci, poate mă susțineți în marele meu vis: scobitori accesibile pentru toți românii!

– Madam Passionaria, dumitale ți-ar prinde bine altceva, dar nu vreau să spui ce că te superi pe mine!
– Tony, nu fi măgar! gunguri aprobator Președintele, apoi, către Passionaria: ce-s cu scobitorile astea până la urmă? Și ce se cheamă că-s accesibile?

Ana, cu aplomb:
– Înseamnă că fiecare cetățean, indiferent de venit, de educație, de rasă, de religie, de situație familială, de înălțime, de zodie, să poată avea acces la… o scobitoare, depunând un dosar cu doar 27 de acte necesare. Ca simbol al curățeniei naționale!

Tony, în șoaptă către Președinte:
– Șefu’, dacă fetița asta mai zice o dată scobitori, C.A.C.A. face depresie la stivă. Oarecum prevestitor, Sistemul clipi nervos:

C.A.C.A> CE SUNT ASTEA
C.A.C.A> PROMISIUNI DE SCANDINAVIA DAR CU BUDGET DE FERENTARI

Ana Passionaria continuă, imunizată fiind cu schema completă de vaccinare împotriva realității:
– Voi înființa Administrația Națională a Scobitorilor – ANSCO! Vom avea scobitori biodegradabile, scobitori culturale, scobitori turistice, scobitori religioase… o scobitoare la fiecare colț de stradă!

– Și o scobitoare înfiptă în… proiect, că altfel nu stă dreaptă, completă Tony Fadromă.
– TONY! mustră Președintele.

Tony ridică brațele:
– Dar e logic, șefu’!

Ureche, calm:
– Pot să arăt poze cu ea distribuind scobitori de contrabandă, după blocuri, pe la colțuri în Regie, în campania trecută.

Ana:
– Nu! …adică, nu e nevoie…

– VI –

Rămaseră din nou singuri. Președintele, exasperat, ordonă să nu mai fie deranjați. Fadromă dădu comenzi pentru activarea impulsurilor electrice perimetrale, dar…

C.A.C.A> FADROMĂ, PORTUL DEBUG E NEPLĂCUT DE USCAT!

– Troxinar de duzină… vin imediat șefu! Mai turnă o litră de rachiu și se-ntoarse.
– Gata! O am în cap don’ Presidente, numaidecât o scriu!

Iată ce-a ieșit:

Draga mea doamnă sau domnișoară cetățean preocupată,

Am citit cu băieții scrisoarea ta și am făcut schimb de priviri ca la loterie. Nimeni nu știa dacă urmează să câștigăm un pont politic sau doar o migrenă. Ai deschis tare, ce-i drept. Dezamăgire cruntă sună a titlu de baladă, ceva ce s-ar cânta la Cenaclul Flacăra dacă ar fi inventat sarcasmul.

Că m-ai votat în multe multe ocazii. Aoleu. Simt presiunea, aproape că-mi verific portofelul să văd dacă n-am rămas dator cu ceva. Să știi că și Tony Fadromă, SPP-istul și consilierul meu, îmi atrage din când în când atenția că oamenii m-au votat, dar îți spun ție ce-i spun și lui: nimeni nu-i perfect, dar merită iertați!

Valorile mele. Ai pomenit mereu de valorile mele. E bine să aibă omul valori, dar cu măsură. Să știi că și eu le caut. Uneori le găsesc într-un sertar, alteori fug sub canapea. Dacă vezi două valori mici – fărâmate și descuamate de vopsea, crăpate și pline de coji de cașcaval, hârtii unsuroase, lături, oase de pește ori cârpe murdare – să știi că sunt ale mele, trimite-le spre Palat că trebuie să le colectez selectiv altfel iau amendă.

Despre PSD și reformare. Scumpa mea… dacă PSD se reforma doar pentru că așteptăm noi, România avea autostrăzi cât o caracatiță cu ambiții. Dar na, fiecare specie politică evoluează în ritmul ei biologic.

Legea cu extremismul. Da, știu, s-a discutat mult. Eu doar am zis hmm într-un mod instituțional și gata, s-a interpretat că am ceva cu cineva. Nu-i așa dramatic pe cât pare. Sau poate e, depinde cine povestește.

Recorder. Doamne-ajută. Nu mai avem mătură la instituție, Recorder intră, scutură covorul și pleacă. Să-i dea Dumnezeu sănătate operatorului lor. Ce vrei să zic? Mă duc la CSM, bat în ușă, zic: Bună ziua, m-a trimis poporul să vă zic să nu mai fiți ciudați sau măcar să mergeți mai pe vine.

Cât despre nu vă mai votez la alte alegeri, să știi că a durut un pic, mi-ai dat la operație. Fix ca atunci când îți spune cineva: Nu-mi mai place supa ta, dar nu zic de ce. Dar apreciez franchețea. E condimentul democrației.

În concluzie, ai răspunsul meu sincer și prietenos: o să mă uit la toate ce-ai zis, o să mă gândesc… și o să fac tot ce pot în ritmul meu, care uneori e de melc, alteori de căprioară, depinde cine m-a sunat înainte.

Mulțumesc pentru scrisoare. Băieții zic și ei sănătate și sărbători fericite, deși nu e sezon.

Atașez hârtiuța cu promisiunea TVA, parfumată și cu autograf,
Cu un fel de respect amestecat cu zâmbet,
Președintele care mai scapă câte un oftat în public, dar promite că nu e personal.

Președintele-și șterse câteva lacrimi:
– Fadromă, ai atins perfecțiunea, o trimitem nemodificată, te rog. Și fiindcă nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, livreaz-o te rog personal, fără să te vază, fără să te prinză. Ca un soi de cadou de Moș Crăciun – o naivitate atât de înduioșătoare merită răsplătită pe măsură.
– Sunteți prea generos, șefu, poate se vede și la leafă!
– Șterge-o!